Fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, ARESTAT. Cât costa un post de consilier județean PNL. UPDATE

 Fostul șef al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, ARESTAT. Cât costa un post de consilier județean PNL. UPDATE
Publicat: 01/03/2017, 20:05

Fostul senator PNL, ulterior independent, Sebastian Grapă a fost arestat, fiind acuzat de DNA de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, iar pentru fostul președinte CJ Brașov, liberalul Aristotel Căncescu s-a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. În acest dosar de corupție au mai fost reținuți consilierul județean PNL Claudiu Cornea, pentru dare de mită, precum și fostul consilier județean PNL Gavril Matei, acuzat de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu.

De asemenea, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile fostul consilier județean Adrian Sabin Neag, pentru complicitate la abuz în serviciu. În acest dosar mai sunt urmăriți penal și primarul comunei brașovene Șercaia, Cristinel Paltin, pentru abuz în serviciu, iar foștii consilieri județeni PNL Valentin Șoneriu, Ovidiu Șandru, precum și actualii consilieri județeni PNL Vasile Ungureanu și Dragoș Romulus Crăciun sunt acuzați de dare de mită.

Procurorii DNA arată că în campania electorală din 2012, Aristotel Căncescu, în calitate de președinte PNL Brașov, ar fi cerut sume cuprinse între 15.000 și 220.000 de lei pentru a numi persoane pe lista de candidați la posturile de consilieri județeni PNL de la Brașov.

Căncescu ar fi primit în total 485.000 de lei (peste 100.000 de euro): 170.000 de lei de la Sebastian Grapă, 100.000 de lei de la Claudiu Cornea, 60.000 de lei de la Valentin Șoneriu, 50.000 de lei de la Gavril Matei, 50.000 de lei de la Ovidiu Șandru, 40.000 de lei de la Vasile Ungureanu și 15.000 de lei de la Dragoș Romulus Crăciun. Banii erau dați în funcție de locul pe care cei 7 inculpați și-l doreau pe lista de candidați PNL la CJ Brașov.

Banii ar fi fost predați la casieria PNL Brașov, fără niciun document justificativ, ulterior fiind folosiți în campania electorală din 2012. Toți cei 7 inculpați care au cotizat au fost aleși consilieri județeni.

În perioada 2012-2013, Aristotel Căncescu este acuzat că a aprobat alocarea de bani din fondul de rezervă al CJ Brașov, pentru studii sau contracte supraevaluate, către firme controlate de fostul senator PNL Sebastian Grapă care aveau contracte cu primării din județul Brașov.

Sumele de bani alocate către firmele lui Grapă s-au ridica la peste 1 milion de lei, Grapă plătind din acești bani cotizația de 170.000 de lei la PNL Brașov, pentru a fi pus pe lista de consilieri județeni, susține DNA.

În 2013, Căncescu ar fi aprobat alocarea de 416.721 de lei din fondul de rezervă al CJ Brașov, pentru achiziția unui sistem de încălzire de către o primărie de comună brașoveană, care avea contract cu o firmă controlată de consilierul județean Gavril Matei, care cotizase și el pentru a fi ales.

„În ceea ce privește utilizarea fondului de rezervă aflat la dispoziția Consiliului Județean Brașov, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că banii au fost alocați doar cu aprobarea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, care a avut grijă ca în fiecare an fondul să fie constituit la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv 5% din buget. Sumele de bani aflate în acest fond au fost date în mod discreționar de către inculpatul Căncescu Aristotel Adrian pentru recompensarea colaboratorilor politici, fără vreo legătură cu condițiile reale din localități, acesta considerând fondul de rezervă ca fiind la dispoziția sa”, arată procurorii DNA.

Aristotel Căncescu ar fi ținut o evidență a sumelor folosite din fondul de rezervă, fiecare persoană adresându-i-se direct pentru primirea acestor bani, fără să existe vreun referat de analiză a solicitării.

Primarul din Șercaia, Cristinel Paltin, este acuzat și el că în aceeași perioadă a încheiat la cererea lui Sebastian Grapă, cu o firmă de-a fostului senator, un contract pentru studiul „Strategie privind prevenirea abandonului școlar, identificarea metodelor de creștere a gradului de instruire a populației comunei Șercaia, jud. Brașov”, în valoare de 78.120 de lei. „Contractul respectiv a fost atribuit fără să existe o analiză la nivelul unităților școlare din care să rezulte abandonul la acest nivel și care să justifice efectuarea acestei achiziții, fără să fie întocmit un referat de necesitate și fără să existe un buget rectificat și fonduri aprobate. În plus, contractul a fost încheiat cu o societate care nu avea calificarea necesară realizării prestației care face obiectul contractului, iar ulterior studiul respectiv nu a fost utilizat vreodată”, arată procurorii DNA.

Pentru a obține contractele respective, Sebastian Grapă ar fi fost ajutat de fostul consilier județean PNL Adrian Sabin Neag, care ar fi redactat de formă documente, studii, lucrări, pentru a arăta că firmele își realizează obligațiile contractuale. Acestea erau descărcate de pe internet, arată procurorii DNA. Tot Neag le trimitea apoi primarilor cu care firmele lui Grapă aveau contracte aceste documente, pentru decontarea banilor din contracte. Neag se ocupa și de facturi, de contracte, de scos bani din conturile firmelor și de păstrat legătura cu primarii comunelor cu care firmele lui Grapă aveau contracte.

Procurorii DNA susțin că prin aceste contracte s-a cauzat un prejudiciu de 1.167.200 de lei CJ Brașov și primăriilor respective, bani care s-au constituit ca folos necuvenit pentru fostul senator și consilier județean PNL Sebastian Grapă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi